WebSiteSecurity.ro

Protect Your Business

WebSiteSecurity.ro - Protect Your Business

Washington Post: Atacul cibernetic asupra reţelei Casei Albe, comis de hackeri care lucrează pentru statul rus

Atacul cibernetic care a vizat recent reţeaua informatică a Casei Albe ar fi fost comis de hackeri care lucrează pentru statul rus, au afirmat surse citate de Washington Post în ediţia electronică.

Potrivit unor oficiali de la Casa Albă, hackerii nu au avariat nici un sistem în momentul în care au pătruns în reţeaua neclasificată a preşedinţiei, iar până în prezent nu există dovezi conform cărora hackerii ar fi reuşit să pătrundă şi în reţeaua clasificată. Atacul informatic comis în ultimele săptămâni a avut ca rezultat întreruperea temporară a anumitor servicii, iar echipele de securitate cibernetică depun în continuare eforturi pentru a limita intruziunea.

Sursa: Gandul, 29.10.2014

Serviciul iCloud de la Apple, atacat de hackeri

Serviciul iCloud al Apple a fost victima unui atac cibernetic în China, în urma căruia hackerii ar fi interceptat şi vizualizat numeroase parole şi date personale. Chiar dacă identitatea hackerilor rămâne necunoscută, atacul cibernetic alimentează scandalul dintre guvernul american si cel chinez, care se acuză reciproc de cyber-spionaj.

Greatfire.org, care monitorizează nivelul de cenzură online din China, a susţinut că în spatele atacului cibernetic asupra iCloud s-ar afla autorităţile chineze. O purtătoare de cuvânt a ministerului de externe chinez a declarat că nu a fost informată în privinţa atacului şi a reiterat faptul că Beijingul nu tolerează asemenea fapte. Apple nu a comentat, deocamdată, informaţiile referitoare la atacul cibernetic din China.

Îngrijorările cu privire la serviciul iCloud în China au ieşit la suprafaţă in week-end, când utilizatorii au primit mesaje de avertizare în browserele de internet. Forumurile online au susţinut că serverul de comunicaţii iCloud dedicat utilizatorilor chinezi a fost compromis.

Sursa: Gandul, 21.10.2014

 

OWASP Romania InfoSec Conference 2014

Vineri 24 octombrie 2014 ora 10.00 are loc conferinta “OWASP Romania InfoSec Conference 2014″ la Universitatea “Politehnica” Bucuresti, Rectorat, sala AN010. Conferinta de securitate informatica care are ca obiectiv cresterea nivelului de constientizare a vulnerabilitatilor sistemelor IT&C. Se vor discuta aspecte legate de vectorii de atac, metodele de prevenire a incidentelor de securitate si masuri generale de reducere a riscului. Accesul la eveniment este gratuit, fiind necesara inscrierea on-line in limita locurilor disponibile pe siteul conferintei. Publicul tina al evenimentului il reprezinta: – profesionistii care activeaza in domeniul securitatii informatice – echipele de management a securitatii (CIO, CTO, CISO) – comunitatile de developeri, testeri, QA si manageri de proiect implicati in dezvoltarea de software.

https://www.owasp.org/index.php/OwaspRomaniaConference2014

Un hacker a vândut 5 milioane de carduri furate în trei luni

Un hacker cunoscut sub numele de Rescator a vândut, în perioada decembrie 2013 – februarie 2014, peste cinci milioane de carduri furate. El se află pe primul loc într-un top al vânzătorilor de carduri furate, ţinându-se cont de faptul că anul trecut au existat 5,5 milioane de reclamaţii privind furtul de carduri.

El are şi o piaţă ilegală pe care operează, incluzând rescator.so, rescator.cc, rescator.la şi altele.

Sursa: Gandul, 19.10.2014

Hackeri români au spart serverele Yahoo

Hackeri români au accesat în mod ilegal serverele companiei Yahoo, utilizând eroarea de codificare Shellshock, depistată luna trecută, anunţă specialistul IT Jonathan Hall, citat de ziarul The Independent.

Potrivit expertului, un grup de hackeri români au accesat site-urile Yahoo, Lycos şi WinZip. Românii au accesat date din două servere ale Yahoo, căutând puncte de acces la Yahoo!Games, divizia de jocuri online care are milioane de utilizatori.

Sursa: Zf.ro, 06.10.2014

MasterCard a lansat o soluție de protecție împotriva atacurilor cibernetice asupra băncilor și procesatorilor

MasterCard a anunțat lansarea SafetyNet, un instrument global creat pentru a reduce riscul atacurilor cibernetice asupra băncilor și procesatorilor. SafetyNet utilizează rețeaua globală MasterCard pentru a identifica potențiale atacuri înainte ca acestea să se producă și chiar înainte ca banca sau procesatorul să le descopere. Construind o apărare pe mai multe niveluri, compania face eforturi pentru a se asigura că partenerii săi se mențin cu un pas înaintea atacurilor pe scară largă, care utilizează metode tot mai sofisticate pentru a compromite datele conturilor și securitatea căilor de apărare.

Sursa: agora.ro, 02.10.2014